Gânduri despre proba de înot de la Winter Tri Challenge

Winter Tri Challenge este poarta de intrare în lumea fantastică a triatlonului pentru mulți dintre sportivii amatori, oferind un concept de concurs accesibil și prietenos, mai ales din punct de vedere al probei de înot. Pentru cei mai avansați există suficient loc de competitivitate în cadrul acestui concurs.

20.01.2017 09:11, de , 0 comentarii , Galerie Foto

Gânduri despre proba de înot de la Winter Tri Challenge

 

În cadrul concursului de triatlon Winter Tri Challenge distanțele sunt ”prietenoase”. Mai important decât orice altceva, ordinea probelor și locul de desfășurare îi ajută pe cei cu abilități de înot aflate la început de drum. Iar, pentru cei care doresc să-și valideze inițial capacitățile, înotul fiind ultimul, nu trebuie să-și mai facă griji că mai sunt necesare resurse ulterior; înotul se desfășoară în bazin, deci nu apar riscurile asociate cu înotul în ape deschise.

 

Cu aceste aspecte în minte am participat acum 3 ani la acest concurs, primul meu triatlon. Deși distanța de 500 m a probei de înot mi se părea fantastic de lungă – la acel moment, un antrenament de-al meu de înot de abia dacă acoperea 100 de metri chinuiți – am avut încredere că pot termina concursul. Și așa a fost. Am avut pe urmă energia de a mă pregăti pentru probe mai lungi, pentru înot în ape deschise etc.

 

Chiar dacă am evoluat mult ca înotător (a nu se înțeleg că sunt avansat), găsesc că există provocarea de a-mi îmbunătăți timpii, de a fi mai rapid. Pe lângă plăcerea de a reveni la primul concurs de triatlon.

 

La prima participare am avut un timp la proba de înot undeva la 30 de minute – o lungime freestyle, o lungime pe spate și cu pauză de tras sufletul la fiecare tură. La finalul celor 500 de metri, domnișoara care ținea evidența turelor m-a anunțat că am terminat și ar trebui să mă îndrept către finiș: răspunsul meu a fost că mai stau puțin în apă să savurez momentul.

 

Am revenit anul trecut când am reuși un timp de circa 14 minute pentru proba de înot (inclusiv tranzițiile, conform măsurătorii realizate de organizatori). Chiar dacă nu am cum să mai reduc la jumătate timpul, m-am înscris și anul acesta la concurs pentru că mi-a făcut plăcere participarea la edițiile precedente. Și evident, mai este loc de îmbunătățit timpul.

 

Galerie Foto


Citeşte mai multe despre: inot, triatlon, winter tri challenge


Comentarii

Fii primul care lasa un comentariu!